ASOCIAŢIA „PLAI RÂMNICEAN” PRINDE CONTUR

Sâmbătă, 5 iunie, la Jitia, s-au stabilit preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul, membri fondatori şi de onoare ai Asociaţiei „PLAI RÂMNICEAN”(Vrancea-Buzău). Astfel, cel mai mobil dintre membrii asociaţiei, Aurel Şelaru, a devenit preşedinte, secondat de câte un vicepreşedinte din fiecare localitate de pe valea Râmnicului (din amonte de oraşul Râmnicu Sărat). Gazda întâlnirii a fost primarul comunei Jitia, dl. Nicolae Noapteş (foto stânga): Ne-a bucurat mult această iniţiativă de a pune bazele unei asociaţii care să promoveze peisajele şi tradiţiile văii Râmnicului.

În faţa vechii primării din Jitia, viitorul sediu al asociaţiei şi al muzeului etnografic al Depresiunii „Între Râmnice”

Sediul asociaţiei va fi în vechea primărie a comunei Jitia, acolo unde – declară primarul Nicolae Noapteş – se va amenaja un muzeu etnografic al Depresiunii Între Râmnice. Podul peste râul Râmnic rămâne, deocamdată, un deziderat, deşi există un proiect pentru un studiu de fezabilitate. Reamintim că acest pod ar uşura legătura între comunele Jitia (jud. Vrancea) şi Bisoca (jud. Buzău), accesul către Mănăstirea Poiana Mărului dinspre Jitia fiind mult mai lesnicios. De asemenea, acest pod ar închide un circuit turistic, Râmnicu Sărat – Buda – Dumitreşti – Jitia – Bisoca – Săruleşti – Mărgăriteşti – Livada – Grebănu – Râmnicu Sărat.
Dintre participanţii la întâlnirea de sâmbătă amintim pe Nicolae Noapteş, Aurel Şelaru, Ioana Dumitrescu, Costel Stanciu, Ana Maria Bentea, Dumitru Hangu, Emil Lazăr, Marian Găloiu.

Aurel Şelaru, preşedintele Asociaţiei „PLAI RÂMNICEAN”

Etichete: , , ,

2 Răspunsuri to “ASOCIAŢIA „PLAI RÂMNICEAN” PRINDE CONTUR”

  1. Viorel Iancu Says:

    La intalnirea de care vorbiti, am vazut nume cunoscute mie: D-na Prof. Ioana Dumitrescu (autograf pe o monografie), D-l Dumitru Hangu (autograf pe o monografie), D-l Nicolai Noaptes (autograf pe o monografie). De la acestia cunosc interesul pentru valea Ramnicului, si o oarecare durere ca nu sunt mai aproape de Vrancea.
    Urez sanatate la toata lumea si realizarea proiectelor.
    Viorel Iancu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: