Hai-hui prin Depresiunea Neculelor

Cireşar, 29. Sunt pe un drum de ţară, la Tănăsari, un sat risipit din Depresiunea Neculelor, pe povârnişul de răsărit al Munţilor Furu, în comuna Vintileasca. De sub umbra ierburilor se aud greierii, cântăreţii neobosiţi ai zilelor de vară. De o parte şi de alta, pajişti înflorite, însufleţite de ploile din ultima perioadă care, pe lângă binefaceri, duc şi la apariţia unor fenomene geomorfologice actuale prea puţin dorite de oamenii locului. Relieful evoluează rapid sub influenţa marelui volum de apă scurs pe versanţi, iar consecinţele nu se lasă prea mult aşteptate. Dinamica peisajului geomorfologic face ca în unele locuri carosabilul s-o ia la vale, autorităţile neavând, deocamdată, altă soluţie decât să instaleze indicatoare cu „ocolire” şi „drum îngustat”.

Tănăsari, comuna Vintileasca, jud. Vrancea

Depresiunea Neculele, scara 1:50 000

Ici şi acolo, printre florile de iunie, câte o casă marchează prezenţa mocanului. Satul e cuibărit între Culmea Pietrii (1300 m), Măgura (825 m) şi Măgura cu Tisele (825 m). La nord se învecinează cu satul Neculele, iar la sus cu satul Măgura. O apuc spre nord, spre Pietrele Fetei, pe un drum tăiat de câteva pâraie repezi de munte. Arareori mă încrucişez cu vreun localnic, pe care-l întreb despre una, despre alta. Bătrânii calcă apăsat, altfel decât cei de la şes; par să nu se grăbească niciodată. Au casele acoperite cu şindrilă şi pridvoarele traforate, semn că lemnul e la mare preţ pe aceste meleaguri. Ca să sari un gard, te ajuţi de un fel de tălpici care-ţi uşurează efortul.
La Pietrele Fetei ajung dinspre răsărit, printre mestecenii pe care, de fiecare dată, în orice anotimp (mai ales toamna), îmi place să-i fotografiez. Lângă pietre paşte calmă o vacă, iar în curtea proprietarului terenului pe care se găsesc bolovanii de gresie se joacă odraslele sale. De aici, perspectiva se deschide spre Neculele, Bahnele şi Poiana Stoichii, satele din partea de miazănoapte a depresiunii, dar şi spre Dealul Bisoca, la miazăzi.

Neculele, satul după care a fost denumită depresiunea

Se apropie seara şi trebuie să mă întorc la maşina lăsată în centru comunei, lângă Primărie. De aici, ajung în câteva minute la lac unde, ca de fiecare dată, opresc şi fac o serie de fotografii. Şi aici sunt câţiva mesteceni, din ce în ce mai puţini din păcate. Îmi place să imortalizez lacul pe fundalul munţilor de la miazănoapte, acoperiţi acum de nori ameninţători de ploaie.

Poiana Negari, Dealu Sării, Jitia; vedere spre vest

La venire, până să ajung la Vintileasca, am urcat în Poiana Negari la Dealu Sării (Jitia), de unde se poate cuprinde cu privirea o bună parte din Depresiunea Neculele (Între Râmnice). Şi tot până să ajung la Vintileasca, Poliţia română a avut grijă să-şi dovedească zelul, amendându-mă pentru că, la Jitia de Sus, nu purtam centura de siguranţă. Aşadar, aveţi grijă, dacă treceţi prin zonă şi nimeriţi în ziua când Poliţia română are plan de amenzi, purtaţi centura de siguranţă. În caz contrar, două vajnice poliţiste vă vor uşura buzunarele.

Râmnicul la Chiojdeni

Deci, cu excepţia episodului neplăcut al amenzii, 29 cireşar a fost o zi câştigată, în care am redescoperit geografia sălbatică a văii sărate cu obârşia în Munţii Furu, de la cotul Carpaţilor. Nu voi obosi niciodată să urc până sus, acolo unde îmi pot roti de jur-împrejur privirea, între abruptul carpatic şi dealurile ce închis spre răsărit copaia Neculelor, acolo unde tihna nu-mi va fi tulburată decât de un behăit, un muget ori cântecul vreunui greiere toropit de soarele verii.

Râmnicul la Buda

Etichete: , , , , ,

7 Răspunsuri to “Hai-hui prin Depresiunea Neculelor”

  1. dumdorin Says:

    RAI, nu alta!

  2. Dan Says:

    http://rimnic.blogspot.com/2010/08/vintileasca-taramul-linistii.html

  3. Frunza Says:

    Imi place „Ramnicul la Buda” de acolo sunt bunicii mei😀

  4. Frunza Says:

    garantat ca e mai frumos dar mai mult de atat nu am urcat:D

  5. stana Says:

    Ma bucur ca exista oameni care descopera cu ochi cizelat si ispitit de frumusetea naturii pe care omul nu si-a prea pus amprenta,aceste minunate locuri in care traiesc! Va recomand sa ajungeti neaparat in satul Poiana Stoichii din Vintileasca, precum si la rezervatia naturala si Manastirea Muntioru. Sigur nu veti regreta!

    • chirac Says:

      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Vă invidiez că trăiţi în astfel de locuri… La Muntioru am ajuns în urmă cu ceva ani, dar în satul Poiana Stoichii, nu. Vă voi urma sfatul şi-mi voi programa o vilegiatură în acest sat izolat. Sunt convins că ascunde frumuseţi nebănuite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: