BORDEŞTII

Bordeştii au o biserică veche la care se ajunge cu oarece dificultate, din pricina absenţei oricărui indicator în acest sens. De câţiva ani buni, biserica se renovează, iar azi mi-am amintit acest lucru. Cum tocmai îmi reparasem maşina, m-am gândit că n-ar fi rău să ies puţin în decor, pe dealurile din nordul oraşului. Am fost inspirat întrucât am găsit meşterii la lucru pe şantierul viitoarei mănăstiri. Şeful echipei mi-a furnizat câteva aspecte inedite ale muncii de restaurare şi mi-a permis să intru în interiorul bisericii, unde am luat câteva cadre. De asemenea, mi-a arătat o monografie a comunei unde am remarcat o fotografie cu Al. Vlahuţă şi N. Iorga în faţa bisericii.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată de căpitanul Mănăilă, dregător al lui Constantin Brâncoveanu, între anii 1698-1699. Metoc al Episcopiei Buzăului de la 1742, mănăstirea este închinată la sfârşitul veacului XVIII mănăstirii din Băbeni. În veacul următor, după secularizarea averilor mănăstireşti şi plecarea călugărilor greci care alcătuiau obştea mănăstirii, biserica devine biserică de mir a localnicilor. Cutremurele şi alunecările de teren adus biserica la ruină, astfel încât în anul 1911 biserica este abandonată. Boierul Al. I. Zamfirescu de la Dumitreşti surprinde fotografic imaginea jalnică în care se găsea construcţia la începutul secolului trecut. În 1915, biserica este declarată monument istoric.
Alături de şeful echipei de constructori, am admirat pridvorul, ancadramentele ferestrelor, uşa cioplită în lemn după modelul original, stâlpii dintre pronaos şi naos, bolta altarului şi – nu în ultimul rând – fragmentele pictate de Pârvu Mutu, acelaşi care a pictat şi biserica „Adormirea” din Râmnicu Sărat. Mi-aduc aminte că am văzut autoportretul acestui zugrav la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a fost dus în 1960, tocmai de la Bordeşti.

Odată ieşiţi din biserică, am înconjurat „trefla” construcţiei, oprindu-ne în apropierea unei cruci medievale inscripţionate în greacă. Mi-a fost prezentată şi o instalaţie de scurgere a apei de pe platoul ocupat de biserică. Am gustat şi fructele merilor japonezi plantaţi lângă zidurile renovate ale bisericii.
Mi-am luat adio de la meşterul dedicat meseriei sale şi am purces mai departe pe dealurile Bordeştilor, pictate în culori calde de final de octombrie. Voi reveni la Bordeşti, curios să aflu mai multe despre biserica veche de peste 300 de ani.

Etichete: , , , , ,

4 Răspunsuri to “BORDEŞTII”

  1. Madalin Says:

    minunat, Razvan🙂
    eu am fost la Bordesti acum mai multi ani, cand se restaura si era vai de ea, saraca… zeci de ani de zile a fost in restaurare. pozele tale recente imi umplu inima de bucurie🙂
    stau prin bucuresti saptamanile astea, si mi-am pus in gand sa ma duc la MNAR sa vad celebrul portret

  2. Anca Bratuleanu Says:

    Stimate Chirac,
    Cer permisiunea de a utiliza poza cu interiorul de la Bordesti, pentru a ilustra un articol pe care vreau sa il scriu in Dilema Veche, la SOS provincia. De un an, scriu acolo impreuna cu studentii mei. Totodata, am facut parte din echipa de restaurare a bisericii si n-am mai fost de mult acolo. M-a bucurat extraordinar faptul ca interiorul arata splendid. Sper ca utilizatorii sa nu o altereze cu binecunoscutele stergare si alte textile care sa ascunda minunata restaurare a picturii si caramida aia frumoasa care o pune atat de bine in valoare.
    Daca am voie, ce trebuie sa scriu la autorul pozei?
    Cu multumiri,
    Anca Bratuleanu
    profesor,
    Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”

  3. Anca Bratuleanu Says:

    PS. As lua si poza cu exteriorul, daca se poate.
    Multumesc,
    AB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: