UNEALTA ŞI MUNCA

Pe măsură ce urc pe valea sărată a Râmnicului, încep să dau o atenţie din ce în ce mai mare etnografiei. Nu pot să nu-mi amintesc de Simion Mehedinţi care spunea: „Domnilor, eu sunt profesor de geografie şi etnografie!”. Am acasă cursul de etnografie ţinut de profesor în anul 1935-1936 la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Aşadar, mă atrage etnografia. Preocupările mele se limitează deocamdată la arhitectura, vestimentaţia, obiceiurile tradiţionale. Încerc o cercetare de teren în bazinul superior al Râmnicului, în satele de la obârşia râului. Etnografia vine astfel în prelungirea geografiei. După ce am cercetat geomorfologia văii, mişcările neotectonice la care este supus relieful, sâmburii de sare ce dau din prinosul lor apei Râmnicului, a venit rândul oamenilor acestor locuri. Mocanii pot fi întâlniţi pe drumurile priporoase ale Neculelor ori pe şleaurile Bisocii, pe jos ori călare, în zi de muncă sau de sărbătoare, bucuroşi întotdeauna de oaspeţi.
Ieri, împreună cu Aurel Şelaru , ziarist la Monitorul de Vrancea şi preşedinte al Asociaţiei „Plai Râmnicean”, am urcat pe Valea Râmnicului. De la Dumitreşti, m-am îmbarcat în maşina de teren a jurnalistului. Drumul de la Jitia la Vintileasca a fost transformat de vitregiile naturii şi de camioane într-o adevărată pistă cu obstacole. De aceea, se parcurge cu mare dificultate, prilej de a admira pe îndelete peisajele subcarpatice.


Aurel Şelaru la Jitia de Jos, într-o postură caracteristică

Ca de fiecare dată, la intrarea în satul Cerbu oprim pentru fotografii cu povârnişul carpatic şi Dealul Măgura (827 m), bine evidenţiate de un cer albastru cu nori plumburii. La Vintileasca, tragem la un localnic şi-i luăm copila de 11 ani la o şedinţă foto pe pajiştea de la intrarea în sat, unde se află şi un scrânciob. Ana Maftei are un costum tradiţional făcut de mătuşa de la Neculele, mătuşă care din pricina vederii slabe nu mai creează asemenea bijuterii etnografice.


Ana Maftei


Neculele, gospodărie tradiţională

Mergem apoi la Neculele să vedem tehnica încondeierii ouălor, la Iftinca Tănase, care chiar în acea zi împlinea 46 de ani. În fiecare an, de Paşti, Iftinca încondeiază în jur de 500 de ouă, cu următoarele motive: unghia caprei, luceafărul, frunza de stejar, laba gâştii, vârtelniţa. Pe scurt, meşteşugul deprins în copilărie de la bunica din partea tatălui, presupune fierberea ouălor, încondeierea, cufundarea în vopsea.


Iftinca Tănase

Oprim apoi la şcoală, unde dascălii au amenajat un mic muzeu etnografic. Doi pui de mocan, un băiat şi o fată, ne pozează în mijlocul uneltelor şi obiectelor de odinioară. Fata, Simona Noapteş, deşi elevă la oraş, dovedeşte un bun-simţ autentic, specific satelor de munte şi – mai mult – spune că vrea să studieze jurnalismul şi etnografia. Bravo ei pentru astfel de preocupări, rar întâlnite printre elevii de liceu. Cu astfel de români, speranţa de renaştere a virtuţilor strămoşeşti nu e în întregime pierdută.


Silviu şi Simona Noapteş

Pietrele Fetei de la Neculele ne întâmpină într-un peisaj hibernal, cu bobiţe de gheaţă şi frig pătrunzător. Surprindem stâncile pe „peliculă”, după care ne întoarcem în satul de reşedinţă al comunei şi o vizităm pe Stănica Apostu, o bătrână mărunţică de 72 de ani, ce ne introduce în lumea de altădată a satului de munte, adică într-o veche gospodărie transformată în muzeu, cu război de ţesut, vârtelniţă, cuptor de lut, sobă cu olane ş.a. Ochi albaştri şi pătrunzători ai bătrânei privesc la cele două copile aşezate lângă ea pe băncuţa războiului de ţesut. Între timp, Anei i se alăturase Flavia, o mocăncuţă de opt ani. În odaia mică, slab luminată, scena pare desprinsă dintr-o lume apusă, despre care aflăm din poveştile bunilor şi străbunilor.


Stănica Apostu


Flavia, nepoata Stănicăi

Într-un vreme în care trecutul se destramă cu repeziciune, în care nepoţii nu mai ştiu cum au trăit bunicii, gestul acestei bătrâne de a aduna laolaltă, fără pretenţii ştiinţifice, unelte, ţesături, veşminte, echivalează cu o luptă împotriva agresiunilor exterioare de orice fel. Ea se înscrie în mişcarea de rezistenţă. La ce pot sluji aceste „nimicuri”, se vor întreba unii? Ce rost are să strângi bâte ciobăneşti, vârtelniţe, unelte de plugărit, glugi, sarici, furci de tors, troiţe etc? Ce noimă pot avea o vechitură de casă ca a Stănicăi Apostu, crestăturile de pe furcile de tors, olăria şi alte mărunţişuri adunate poate într-o viaţă de om? „E bine – ne spune Simion Mehedinţi – să legăm firul cercetării de un stâlp central, iar acesta e următorul: pentru etnograf, în mijlocul tuturor cercetărilor sale despre om, stă ca un pol de orientare unealta şi munca”.

La plecare, Flavia ne face cu mâna din poartă. E mândră de costumul său, aşa cum şi noi suntem mândri de ocazia pe care ne-au oferit-o oamenii de la munte, aceea de a fi preţ de câteva ore în mijlocul lor. Ca de fiecare dată, n-am avut decât de învăţat din această vizită. În afară de asta, ne-am primenit plămânii cu aer tare de munte şi am scăpat – măcar pentru puţin timp – de atmosfera apăsătoare a oraşului.

ORI TE POARTĂ CUM ŢI-E VORBA, ORI VORBEŞTE CUM ŢI-E PORTUL!

12 Răspunsuri to “UNEALTA ŞI MUNCA”

  1. marianx Says:

    Tare, mestere. Sunt suparat ca nu mi-ati spus ca mergeam si eu.

  2. chirac Says:

    Mulţumesc, meştere. Şi eu regret că nu ni te-ai alăturat. Dar, preşedintele a zis că nu erai pe lângă telefon.

  3. dumdorin Says:

    Studiul etnografiei duce imparabil la cunoasterea spiritului stramosesc. Etnografia, este (din punctul meu de vedere) „poarta stelara” prin care se poate patrunde in esenta spiritului unui popor. Simbolistica semnelor este de asemeni un capitol foarte important al acestui domeniu, care trebuie „academizat” mai intai, apoi „simtit si trait”.
    Crezi ca intamplator exista simboluri identice ale costumelor populare oltenesti si inkase?
    Vreau sa cred ca in modele cusute pe costumele populare sau tesute pe carpete si covoare este un mesaj ce dainuie peste milenii.

  4. Andrei Stefan Says:

    Felicitari! Impresionant! Simti ca esti roman cu adevarat dupa o pledoarie atat de frumoasa!

  5. chirac Says:

    Te salut, prietene. Ca de obicei eşti prompt şi-ţi mulţumesc pentru asta. Eşti unul dintre puţinii care REZISTĂ în faţa AGRESIUNII. Mai mult, lupţi pentru a arăta ce înseamnă să simţi româneşte şi – în acelaşi timp – universal. Are rost să strângi beţe incrustate, vârtelniţe, cofe, linguri de lemn ş.a.? Uite că are…

  6. viorel Says:

    Superb! Incapatanarea cu care Razvan insista in astfel de demersuri de suflet este demna de toata lauda. Aflam astfel ca langa noi exista farame de trecut, traditii de mult uitate, spiritualitate pur romaneasca. Si chiar daca e greu de crezut ca in astfel de vremuri mai exista oameni care mai pastreaza portul popular romanesc si obiceiurile stramosesti, iata ca este nevoie de oameni cu suflet, entuziasti precum Razvan si altii ca el care sa ne faca sa le vedem. Sper din suflet ca peste ani, toata aceasta munca a lor sa fie apreciata cu adevarat la adevarata ei valoare, iar rezultatele muncii lor, precum piesele unui puzzle sa fie parte din marea refacere a spiritului national autentic.

    • chirac Says:

      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, prietene. Pentru un paseist incurabil ca mine, cercetarea trecutului acestui colţ de ţară e o plăcere şi o datorie totodată. Etnografia Văii Râmnicului nu e îndeajuns cercetată, ascunzând aspecte nebănuite. La izvoarele Râmnicului încă mai există oameni care nu şi-au pierdut virtuţile strămoşeşti. De la o zi la alta, trecutul se destramă văzând cu ochii, noul luând locul vechiului, întunecând pentru totdeauna înţelegerea unor probleme de mare însemnătate. „Cele mai bune ceasuri din viaţă sunt cele închinate neamului din care te-ai născut”, spunea geograful şi etnograful SIMION MEHEDINŢI. În drumurile mele către satele cuibărite sub munte, încerc să scot la iveală vechile virtuţi româneşti, prilej de mare înălţare sufletească.

  7. Ion Negoiaş Says:

    Traditie.Superb.Felicitari!

  8. gabi Says:

    Frumoasa zi cred ca ati petrecut, pe cand o drumetie si cu primele flori ale primaverii in zona ? Brandusele asteapta…sper sa ajung si eu dupa Paste in zona Jitia-Vintileasca pt 2-3 zile .

  9. Alex Crisnic Says:

    Cand cititorului ii se face pielea de gaina la citirea unui articol, scriitorul si-a indeplinit scopul. Incredibila zona vizitata si locuitorii ei ! Cred in neamul romanesc, iar tu Razvan, prin munca ta, esti unul dintre acele motive pentru care inca mai este credinta pentru multi dintre noi. Mult succes si sper ca intr-o buna zi sa iti fie apreciata munca la adevarata valoare, iar ideile sa iti devina realitate.
    Doamne ajuta !

    • chirac Says:

      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru încurajări, Alex. Nu fac decât să urmez apusele ROMÂNULUI Simion Mehedinţi: „Cele mai bune ceasuri din viaţă sunt cele închinate neamului din care te-ai născut. E singurul fel de a ajuta progresul omenirii”. Doamne, ajută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: