Îndreptaţi-vă privirea spre drumurile necunoscute ale satelor

„Îndreptaţi-vă privirea spre drumurile necunoscute ale satelor. Dar să nu idealizaţi nimic, să scrieţi aievea despre oameni şi locuri. Reportaje. Reportaje adevărate… De câteva zile, de când am poposit aici, am pus în cuvinte nemeşteşugite culoarea, cântecul şi pitorescul din această mirifică vale a Râmnicului”. (Gala Galaction)

IMG_7017

Iarna s-a dus, zăpezile s-au topit şi constat că n-am mai fotografiat de mult. Am fost cam leneş din acest punct de vedere. Tocmai de aceea abia aştept să dea colţu ierbii, să ies la vânătoare de imagini, pe dealurile din împrejurimile oraşului ori mai departe, unde mă vor duce drumurile acestei primăveri. De ceva vreme, am şters oraşul de pe lista subiectelor fotografice. De ce? Mă simt din ce în ce mai străin în acest Râmnic murdar, abulic, întunecat şi manelizat, unde am epuizat (aproape) orice subiect foto. Nici de scris despre el nu-mi prea arde. Geografia umană a urbei pare lovită de sterilitate socială şi nu de puţine ori am sentimentul că trăiesc în mijlocul unei populaţii vegetative, fără conştiinţă istorică, atomizată social. Viaţa merge în gol, fără perspective, cu speranţe hrănite de idealuri deşarte.

Dacă nu fotografiez, nu înseamnă că am devenit indiferent la peisajul înconjurător. Nu. Doar că mă doare să văd că efortul de a rezolva, a soluţiona, de a dialoga ajunge la derizoriu. Râmnicul s-a umplut de paraziţi, câini vagabonzi, şarlatani. Şi praf, mult praf, ridicat în văzduh de vântul de la răsărit. O plimbare de-a lungul străzilor Victoriei şi Tudor Vladimirescu oripilează trecătorul prin aiureala arhitecturală şi socială, prin improvizaţiile şi murdăria caracteristice. Belaliu şi puturos, neiubit şi plicticos, oraşul nu dă semne că şi-ar reveni. Dimpotrivă, se cufundă din ce în ce mai mult în mlaştina puturoasă a mahalalei, unde iluziile mor rotindu-se perpetuu într-un „cerc barbar şi fără sentiment” (G. Bacovia).

Dar, să lăsăm oraşul ce-şi refuză calitatea de destinaţie fotografică şi să vedem ce putem fotografia în această primăvară. Prispa subcarpatică piemontană, clădită din pietrişuri şi nisipuri, străbătută de unda sărată a Râmnicului, acoperită de păduri de stejar, acoperă o paletă largă de subiecte fotogenice. Mai sus, valea se strânge, iar în copaia Dumitreştilor puteţi fotografia relieful degradat de torenţi şi alunecări. Şi mai sus, dincolo de strâmtura anticlinală subcarpatică, în ulucul Neculelor, fotografii de peisaj se simt în elementul lor. Lacul de la Vintileasca, Piatra Mâţei de la Jitia de Sus, Pietrele Fetei de la Neculele, Sarea Roşie (pe Sărăţel), Dealul Măgura, Cascada Muntioru sunt tot atâtea subiecte demne de a fi luate în vizor. Nu o dată m-am bucurat de generozitatea acestor locuri de la obârşia râului Râmnic.

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: