Deşi a fost o zi mohorâtă de sfârşit de februarie, am urcat la volan şi-am mers până în bazinul superior al Râmnicului, dornic să declanşez în decorul dealurilor subcarpatice interne. Ceaţa m-a însoţit de-a lungul întregului drum, împiedicându-mă să înregistrez prea multe detalii. Dar, cum „fotograful bun se cunoaşte pe vreme rea”, nimic nu m-a oprit să urc până la Jitia de Sus, la stâncile ciclopice ridicate până la verticală de forţele telurice, numite de localnici „Pietrele Mâţei”. Până aici însă am avut ocazia să simt sub roţi, la Jitia de Jos, efectele unei alunecări de teren de toată frumuseţea. Asfaltul era deplasat de un organism torenţial activat de topirea zăpezilor şi precipitaţiile din ultima vreme. Un localnic mi-a spus că alunecarea a început cu aprox. o săptămână în urmă. În urma observaţiei, aş putea spune că e vorba de o combinaţie între o alunecare de tren şi un torent noroios care a rupt barajele din bolovani de râu. Apa din micile lacuri formate în spatele barajelor s-a infiltrat în depozitele argiloase determinând alunecarea terenului. În apropierea râului Râmnic, în zona conului de noroi, pământul musteşte de apă, iar parapetul lateral al râului a fost împins în albia minoră.
Parapet lateral distrus de alunecare de teren la Jitia de Jos
Încă o dată am înţeles că parcurgerea văii Râmnicului nu e altceva decât un curs practic de geomorfologie aplicată, unde profesorul e nimeni altul decât natura. Pluviodenudarea, ravenarea, torenţialitatea, alunecările de teren sunt aici la ele acasă. Se adaugă deformarea teraselor, din cauza înălţării în amonte a Carpaţilor, fenomen observat de geograful francez Emm. De Martonne cu mai bine de un secol în urmă. Toate aceste procese argumentează tinereţea „celor mai tinere valuri carpatice”, cum erau numiţi odinioară Subcarpaţii.
La Jitia de Sus mi-am ales drept punct de staţie un petic de terasă suspendat deasupra „Pietrelor Mâţei”.
Vedere spre izvoarele Râmnicului
Spre amonte, culmile Munţilor Vrancei erau acoperite de negură, privirea neputând pătrunde prea mult. Nici spre aval obiectivul nu putea străpunge alburiul ceţii de februarie. Jos, în albie, un sătean căra un buştean cu ajutorul unui cal. Apa şerpuia tulbure printre zidurile verticale de gresie, despărţite de goluri create de eroziune în rocile moi. Geografii numesc acest fenomen eroziune diferenţială.
Aşadar, o zi cu atmosferă plumburie de iarnă, dar, în acelaşi timp, o zi plină de învăţăminte într-ale geografiei, o ştiinţă ale cărei taine nu le poţi afla decât pe teren.
Phiii… ce alunecă argila asta!…
Etichete: Emm. de Martonne, Jitia de Sus, Pietrele Mâţei, Subcarpaţi, torenţialitate
28 februarie 2010 la 9:05 am |
Salut Razvan. Salut aceasta noua initiativa a ta si iti urez succes.
28 februarie 2010 la 3:37 pm |
Mulţumesc, Horia!
28 februarie 2010 la 3:28 pm |
Foarte tare!Inca un blog bun!
28 februarie 2010 la 7:04 pm |
felicitari
foarte frumos. chiar daca vremea a fost un pic mai rea, nu ai ezitat sa faci calatoria pina la jitia. oamenii cu adevarat talentati se vad de la distanta. pe curind
28 februarie 2010 la 7:07 pm |
Mulţumesc, Aurel. Pietrele Mâţei mă atrag în orice anotimp; e un loc în care mă simt tare bine. Se impune să ieşim la un shooting împreună.
28 februarie 2010 la 8:20 pm |
sigur. sa vedem ce mai face vremea asta si apoi avem cale de batut si de redat spre stiinta si altora. sint destui oameni care vor sa cunoasca adevarata vale a rimnicului, cea arhaica cu legende si istorii care de care mai captivante. pe curind.
3 martie 2010 la 7:47 am |
frumoase pozele,dar e frumoasa si caricatura
3 martie 2010 la 7:50 am |
Mulţumesc, Ionuţ.
3 martie 2010 la 8:18 pm |
Da da foarte frumos acest peisaj.Da pe o vreme asa mohorata nustiu cine ar fi facut calatoria asta pana la Jitia de Jos,se vede cat de mult va place sa mergeti in excursi sa fotografiati peisaje interesante. Frumos profil dom diriginte
5 martie 2010 la 7:17 pm |
vau iesit niste poze extraordinare,pacat de vremea cam rea care nu prea a tinut cu dumneavoastra.TINETIO TOT ASA!
5 martie 2010 la 10:36 pm |
M-am tot intrebat cand o sa se sfarseasca aceasta pasiune a lui Razvan Theo Chirac pentru Ramnic, cu tot ce inseamna el? Dupa atatia ani de cand il cunosc ştiu sigur raspunsul la aceasta intrebare: niciodata! E ciudat pentru ramniceni sa-si iubeasca orasul, asa mic cum este astazi, prafuit, gri, lenes si static. A nu se intelege ca autorul acestui blog nu este critic sau ancorat in realitatea cotidiana.
Abia dupa ce il cunosti pe Razvan Chirac si apuca sa-ti vorbeasca despre urbe, despre sufletul ei din trecut si prezent, despre geografia sau arhitectura ei, despre viata culturala si spirituala a Ramnicului, iti dai seama ca nu e nimic ciudat in a iubi Ramnicul si incepi sa-l iubesti si tu…
5 martie 2010 la 10:50 pm |
Paradoxal, iubesc şi urăsc acest oraş în acelaşi timp… Paseist intratabil, îmi place trecutul prelungit în prezent şi prezentul ce vorbeşte despre trecut. M-am format printre oameni vechi. Unii m-ar numi conservator radical sau chiar reacţionar. Cred că asta şi sunt.
13 martie 2010 la 12:12 pm |
Salut, Razvane! Stii ca am toata stima si admiratia pentru munca ta si despre pasiunea ta pentru geografie si fotografie. Consider ca suprema satisfactie si rasplata pentru munca ta de acum este ca, atunci cand geografia si chiar geologia locurilor se va fi schimbat, insemnarile tale sa fie surse de inspiratie si de studiu pentru cei care vor apuca pe aceleasi carari. Iti doresc sa poti continua ceea ce ai inceput, cu aceeasi pasiune si incapatanare de care te stiu capabil. Timpurile de astazi au nevoie de astfel de oameni care sa imortalizeze in imagini si pagini de carte, asa cum si ceilalti ilustri inaintasi ne-au lasat noua, cei de azi, imagini despre vremurile trecute. Deci, mult succes!
13 martie 2010 la 12:29 pm |
Mulţumesc, Viorel. Satisfacţia înfloreşte pe chipul meu la citirea vorbelor tale frumoase. Nu ştiu dacă ceea ce fac eu aici va fi o sursă de inspiraţie pentru alţii, dar cred că e bine să ne preocupe ţinuturile natale pe care să le cercetăm cu mintea şi inima deschise.
15 martie 2010 la 6:37 pm |
Da..Foarte frumoase acete peisaje..Pe o vreme atat de rea :-s Admir peisajele si pe dumneavoastra va admin Dom Diriginte 🙂 !
1 aprilie 2010 la 5:16 pm |
super tare caricatura!
foarte interesant continutul!
succes pentru urmatoarele aparitii de carti ghiduri turistice si alte excursii cu caracter educativ!!
21 iulie 2013 la 12:14 pm |
doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?
17 aprilie 2015 la 6:51 am |
Se poate!