Archive for Aprilie 2010

BISOCA

21 Aprilie 2010

„Cine caută rasa veche a cailor noştri să nu-şi piardă vremea cu grajdurile din Bucureşti, ci să se ducă în munţii de la Bisoca”, spunea geograful Simion Mehedinţi. Nu degeaba, stema vechiului judeţ de la curbura carpatică prezenta un cal ridicat pe picioarele dindărăt, gata de drum. În 1902, Nicolae Grigorescu, drumeţind prin părţile de sus ale Râmnicului Sărat, a pictat doi călăreţi. Deci, caii erau la mare preţ în ţinutul sărat al Râmnicului.
Pe urmele cailor de odinioară am mers şi noi într-o zi frumoasă de prier. Am urmat itinerariul: Râmnicu Sărat – Grebănu – Murgeşti – Mărgăriteşti – Podu Muncii – Săruleşti – Bisoca. Odată ajunşi la destinaţie, am mers la lacuri, în rezervaţia forestieră şi geologică, sufocată de gunoaiele „turiştilor”. Un căluţ maroniu alerga de colo-colo într-o curte din apropierea scenei unde anual, în august, are loc manifestarea „Pe plaiuri bisocene”. Ne-am apropiat şi l-am admirat îndeaproape; jucăuş din fire, muşca din ţambrele gardului şi întindea botul spre noi. Lumina nu era cea mai potrivită, dar am luat cadre cu el, în amintirea timpurilor în care caii Bisocii făceau fala ţinutului.

Vedere spre valea Sărăţelului dinspre Bisoca

Am pornit prin Recea spre Poiana Mărului, schitul cuibărit în umbra Ulmuşorului. De pe drum, se pot vedea Pleşii, satul de pe stânga Râmnicului, desfăşurat pe o mare suprafaţă. Am lăsat în stânga satul Şindrila şi am coborât la schit, unde am aprins o lumânare în biserica mare, de la 1812.
Am făcut cale-ntoarsă şi am părăsit înălţimile Bisocii („visokij” în slavă înseamnă înalt) pe acelaşi drum ca la venire. Ne-am luat rămas-bun de la aşezarea despre care, cu ani în urmă, localnicii spuneau că e mai întinsă decât Bucureştii.

Bisoca şi împrejurimile, scara 1:50 000

Anunțuri

ÎNTÂLNIRE LA VINTILEASCA

11 Aprilie 2010

La două săptămâni după drumeţia „geologică” din 27 martie, am urcat iar pe Râmnic, de astă dată cu gândul să întâlnesc oameni împătimiţi de valea de-a lungul căreia se înşiră aşezări ca Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitreşti, Buda ş.a.m.d.

Neculele

Gazdă ne-a fost profesorul Costel Stanciu din Vintileasca, un râmnicean stabilit aici în urmă cu câţiva ani: „Am ajuns în Vintileasca, am văzut lacul. M-am dus pe marginea lui şi am privit. Am rămas uimit, m-a impresionat profund. Apoi am privit către munţi, spre vârfurile Piatra şi Furu şi am zis de atunci: acolo sus ar fi un loc deosebit de casă. De atunci veneam aproape mereu şi am aflat că este liber postul de educaţie fizică de la şcoala de aici. Mi-am dorit în acel timp să îmi pot face o casă aici şi să profesez în zonă. Îmi doream linişte şi să mă pot relaxa”.(Aurel Şelaru, Monitorul de Vrancea).

La 915 metri altitudine, casa profesorului Costel Stanciu este aşezată într-un loc binecuvântat, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre Depresiunea Neculele. Construită din lemn, seamănă cu o casă de vacanţă, dar proprietarul petrece şi iernile tot aici. Accesul este destul de dificil, recomandat fiind un automobil cu tracţiune integrală. Cu toate acestea, bătrâna mea Dacie a făcut faţă cu succes situaţiei.
Oamenii pe care i-am întâlnit sunt numai unul şi unul, iubitori de trecut şi cu spirit de aventură. Buni cunoscători ai locurilor, sunt dornici să se implice în promovarea turistică a văii Râmnicului şi în conservarea unor tradiţii locale. Unii, ca Marian Galoiu, Sorin Pantelimon, Ana Maria Bentea, Ioana Dumitrescu sunt din partea locului. Alţii, ca Aurel Şelaru, Ionuţ Bercaru, au prins drag de valea aceasta deşi locuiesc niţel mai departe. Ideea de a ne strânge undeva pe vale a fost a lui Aurel Şelaru, ziarist la Monitorul de Vrancea, un entuziast plin de energie şi drumeţ înveterat pe meleagurile râmnicene. De fapt, Aurel are gânduri mari. Împreună cu cei prezenţi pe 10 aprilie la Vintileasca, vrea să pună bazele unei asociaţii/fundaţii care să scoată din anonimat geografia sălbatică a văii Râmnicului.

Munţii Furu

Într-un fel, întâlnirea noastră a amintit timpurile de altădată, când drumeţi ca Al. Vlahuţă, Barbu Şt. Delavrancea, O. Moşescu, M. Chircu, Al. I. Zamfirescu căutau să cunoască în cele mai mici detalii colţul nostru de provincie. În memoria unor astfel de oameni, e bine să ne întâlnim periodic într-una din aşezările văii, iar de acolo să purcedem de o parte şi de alta a râului, cercetând apele, râpele, pietrele, plantele, animalele, oamenii, casele şi obiceiurile.

Vedere spre nordul Depresiunii Neculele / Între Râmnice / Jitia-Bisoca (în fundal, Stejicu Mare şi Stejicu Mic)