Pe vremurile când Odobescu, Vlahuţă, Grigorescu şi Delavrancea descopereau sălbăticia văii Râmnicului, nimic nu le tulbura tihna urcuşului pe firul sărat al apei cu obârşiile în Munţii Furu. Se puteau bucura în linişte de peisajele de la Bisoca, Jitia ori Neculele, sorbind cu nesaţ legendele locului, povestite de oameni simpli, apropiaţi de natură. Râmnicul de sus era un ţinut arhaic, cu sate vechi, risipite printre păduri şi păşuni, în ulucul unde se împreună Munţii Moldovei cu cei ai Ţării Româneşti. O călătorie pe valea Râmnicului era o aventură, de la Dumitreşti drumeţul fiind nevoit a o lua prin albia râului sau pe culmile dealurilor. Între Dumitreşti şi Jitia bunăoară, drumul dura patru ore cu carul tras de boi şi se trecea de cincisprezece ori prin vad, după cum povesteşte Gh. Ciocănel, revizor şcolar al judeţului Râmnicu Sărat la sfârşitul secolului XIX.
Am fost de curând la Bisoca, pe urmele celor enumeraţi mai sus, împreună cu câţiva iubitori de istorie şi geografie râmniceană, oameni dintr-o bucată, hotărâţi să pună umărul la promovarea turistică a oropsitei regiuni muntoase de la poalele Furului. Amintim cititorilor că o primă întâlnire a avut loc la Vintileasca, în aprilie. Încă de atunci, am stabilit să ne vedem periodic într-una dintre aşezările de pe vale, să punem Râmnicul la cale. Se doreşte înfiinţarea unei asociaţii care să militeze pentru un turism civilizat, ecologic, în acord cu specificul zonei şi în respect pentru oamenii locului. Numele său? „PLAI RÂMNICEAN”.
La Bisoca, am fost găzduiţi de părintele Mihail Milea, un om de toată isprava, preşedintele Fundaţiei pentru Copii „Sfântul Sava” de la Buzău. Fundaţia (înfiinţată cu ajutorul lui Dumnezeu la 12 aprilie 1993) activează simultan în trei direcţii: social, cultural şi misionar. Campusul care ne-a găzduit a fost înfiinţat în 1995 şi este alcătuit dintr-o bisericuţă în stil maramureşean şi două pavilioane unde pot fi cazate o sută de persoane. În apropiere turiştii pot vizita mănăstirile Poiana Mărului şi Găvanu, Masa lui Bucur (Pleşi), Rezervaţia „Lacurile” ş.a.
Dintre oaspeţii părintelui Mihail Milea, amintim pe Gheorghe Petcu, sociolog, scriitor, autorul unor albume monografice dedicate judeţului Buzău; Ioana Dumitrescu, autoarea monografiei comunei Jitia, pasionată colecţionară de etnografie; Gheorghe Beşliu, primarul comunei Bisoca; Nicolae Noapteş, primarul comunei Jitia; Aurel Şelaru, ziarist – Monitorul de Vrancea, iniţiatorul asociaţiei; Marian Găloiu, profesor din Dumitreşti, un „connaisseur” al cotloanelor văii Râmnicului; Sorin Pantelimon, istoric din Vintileasca, dedicat cercetător al trecutului aşezărilor montane; Dumitru Hangu, un asiduu căutător de poveşti şi legende, autorul unui volum despre valea Râmnicului.
Întâlnirea a fost un dialog între generaţii, cu propuneri, sugestii, gânduri şi idei frumoase, însoţite de cântec şi voie bună. Înainte de a ne despărţi, părintele Mihail Milea ne-a făcut o nouă invitaţie pentru ultima duminică a lunii în curs, o dovadă a generozităţii acestui vrednic slujitor al lui Dumnezeu.
Spuneam la început că odinioară, nimic nu tulbura tihna drumeţilor obişnuiţi cu cântatul păsărilor şi fluierul ciobanului. Excursioniştii erau lăsaţi să se bucure în voie de priveliştea şi liniştea locurilor. A fost odată…
Azi, zgomotul motoarelor turate la maximum asurzeşte localnicii şi turiştii. Băieţi cu bani din Bucureşti vin să se dea pe motor în pădurile arhaice ale Bisocii, în ţinutul urşilor, acolo unde odinioară nu pătrundeau decât vestiţii cai de Râmnic. Călare a rătăcit şi Odobescu, alături de călăuza sa – flăcăul bisocean mult priceput într-ale basmului. Călare au urcat şi Vlahuţă şi Delavrancea, dovadă fotografia făcută de Al. I. Zamfirescu la Chiojdeni.
Puţini cai mai sunt azi pe valea Râmnicului. Au apus vremurile în care Simion Mehedinţi ne îndemna să mergem în munţii de la Bisoca dacă vrem să vedem rasa cea adevărată a cailor noştri. Caii Bisocii au fost înlocuiţi cu caii-putere ai motocicletelor de enduro-cros. Din păcate pentru noi, am nimerit în plină desfăşurare a unui „festival” enduro (15-16 mai a.c.), desfăşurat în plină rezervaţie naturală. În ochii „sportivilor”, Bisoca este „cadrul perfect pentru enduro”, permiţându-le „urcări şi coborâri lungi, tehnice şi solicitante”. Pe internet, „festivalul” este prezentat drept o distracţie nemaipomenită, „două zile de hard enduro într-un peisaj extraordinar”. Traseul are 40 de km, este dificil şi marcat cu panglici şi săgeţi, dar şi pe GPS, acesta din urmă folosit „pentru confortul psihic al participanţilor”.
Aşadar, totul pentru distracţia, adrenalina şi confortul participanţilor. Numai la bietele lighioane ale pădurii şi la mocanii locului nu s-a gândit nimeni. Nici la plantele, apele şi solurile Bisocii. Nu. Pentru băieţii de Bucureşti, astfel de peisaje binecuvântate de Dumnezeu, încărcate de legendă, nu reprezintă decât „cadrul perfect pentru enduro”. Apropo, pentru cei care nu ştiu ce înseamnă „enduro”, precizăm: competiţie de motociclism şi probă de rezistenţă pe teren variat. Tot de pe internet aflăm că BISOCA ENDURO FESTIVAL e „un eveniment ce va marca deschiderea oficială acestei zone pentru pasionaţii de enduro”, sezonul urmând a se întinde pe durata a opt luni de zile.
Deci, motociclişti din toate ţările, uniţi-vă! La Bisoca. Turaţi motoarele, scoateţi cât mai mult fum, faceţi cât mai mult zgomot, călcaţi cât mai multe flori, speriaţi cât mai multe animale. Numai aşa veţi fi la înălţime. Numai aşa veţi demonstra că România e singura ţară din Europa unde te poţi da cu motorul într-o rezervaţie naturală, din aprilie până în noiembrie.
Dani Oţil, „vedeta” Antenei 1 şi playboy-ul Mihaelei Rădulescu, un împătimit al motociclismului, a fost şi el prezent la Bisoca.
MELEAGURI RÂMNICENE 