Archive for decembrie 2010

Măşti

24 decembrie 2010

Odinioară, la Nereju, pe valea Zăbalei, dar şi la Vintileasca, în bazinul superior al Râmnicului, mocanii practicau un joc funebru încărcat de adânci semnificaţii arhaice. În forma sa iniţială, acest obicei consta într-un dans efectuat noaptea, la priveghiul celor răposaţi, de către personaje mascate în moşi, babe, draci, etc. Aceste măşti erau confecţionate din lemn sau piele de capră de meşteri locali. Ele aveau rolul de a conferi purtătorilor o altă identitate: spiritele strămoşilor defunctului sosite pentru a-l sprijini şi îndruma în momentele dificile ale trecerii în lumea de dincolo. Dansul funebru, desfăşurat cu acest prilej, brutal şi primitiv era astfel perfect asociat cu măşti de o mare expresivitate, unele dintre ele de-a dreptul înfricoşătoare. Jocul ca atare nu mai supravieţuieşte în zilele noastre decât sub forma unui dans, „Chiperul”. Doar o parte din măştile care alcătuiau alaiul au fost preluate în ultimele decenii de cetele de colindători („canarale”), ce străbat localitatea în ajunul Anului Nou fiind integrate în jocul ursului şi al caprei.
În urmă cu câţiva ani, un fotograf de la National Geographic a ajuns la cumpăna dintre ani la Vintileasca, în căutarea colindătorilor mascaţi. Aceştia merg din casă în casă practicând ritualul morţii şi învierii ursului. „Cultul ursului datează încă de la începutul neoliticului, când oamenii şi urşii convieţuiau în peşteri”, spune Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti.
Mi-am amintit de mascaţii de la Vintileasca în urma unei vizite la muzeul local, unde puteţi vedea trei măşti confecţionate în maniera celor din satele cuibărite la obârşia Râmnicului.