Archive for martie 2011

„NE TREBUIE UN DRUM ÎN MUNŢI!” (O. Moşescu, 1931)

16 martie 2011

În conferinţa de presă ţinută la data de 3 martie a.c., l-am întrebat pe primarul Viorel Holban ce noutăţi are în privinţa Asociaţiei Intercomunitare „Slam Râmnic” ce grupează localităţile din amonte de municipiul nostru (Topliceni, Buda, Dumitreşti, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca şi Bisoca), o asociaţie ce-şi propune dezvoltarea turismului şi implicit a infrastructurii pe Valea Râmnicului.

„S-a făcut o strategie de dezvoltare a zonei şi a avut loc o licitaţie pentru un acord cadru, am scos un pachet de proiecte printre care şi acesta ce vizează dezvoltarea turistică pe Valea Râmnicului, până la Vintileasca. Licitaţia a avut loc în noiembrie anul trecut, s-au semnat documentele, au trecut la treabă. Deci, se vor face proiecte pentru reabilitarea drumului de la Râmnicu Sărat până la Vintileasca. În afară de asta, se vor aduce bani prin acest proiect comun pe această asociaţie de dezvoltare intercomunitară pentru turism, dar în primul rând vizăm rezolvarea drumului de acces, pentru că – aţi văzut – până la Vintileasca cred că-ţi rupi maşina-n două dacă mergi cu peste 40-50 km/oră. Rezolvând această problemă, cu siguranţă această zonă va înflori pentru că este o zonă frumoasă, este o zonă în care nu s-a dezvoltat turismul şi în care măsurătorile de aer dovedesc că avem o atmosferă ozonată, mai bună chiar decât la Soveja ori la Breaza”, a declarat edilul-şef.