Ieri, pe dealurile din împrejurimile oraşului am făcut-o pe fotograful de wildlife. Am ieşit puţin să mă dezmorţesc şi-am apucat-o spre Valea Salciei, fundătura de la obârşia Câlnăului. Nu mai fusesem de mult, de când meseria de ziarist mă ducea în văgăunile vechiului ţinut râmnicean, în căutarea unor subiecte pentru fotoreportaje.
Buda – Valea Salciei, harta topografică, scara 1:100 000
După câteva zile răcoroase, profit de o duminică însorită şi urmez itinerariul Râmnic – Topliceni – Buda – Valea Salciei. În satul din urmă se ajunge din Buda pe un drum pietruit care urcă Dealul Ţurcanului, apoi coboară în „fundătură”. Imediat ajung la vechea casă în stil neoromânesc a boieroaicei Eliza Petrescu, ce adăposteşte azi Primăria şi Poliţia. Pe-aici s-au perindat odinioară sute de musafiri, cucoana Eliza primind medici, revizori şcolari, pretori, ofiţeri. Menelas Chircu era un obişnuit al moşiei. În prezent, deşi imobilul este destul de decrepit, ochiul atent descoperă câteva detalii caracteristice manierei în care se construiau aceste case în epoca interbelică.
Fac cale-ntoarsă şi opresc pe marginea drumului lângă un copac înflorit de jur-împrejurul căruia zumzăie albinele. Un bâzâit de tonalitate joasă-mi pătrunde adânc în urechi, semn că albinele şi bondarii trudesc din greu la polenizare. Cu o trepidaţie energică, un bondar vibrează, scutură şi eliberează pulberea aurie. Ameţit de miros, iau câteva cadre cu prolificii polenizatori, printre care şi un fluture cu aripi vărgate.
Fluturele Coada rândunicii (lat. Iphiclides podalirius), denumire dată de prelungirea în formă de coadă pe aripile posterioare.
Câţiva paşi pe pajişte, apoi o iau din loc şi opresc între Valea Salciei şi Buda, unde fotografiez universul vieţuitoarelor mărunte. Mă apropii de un ochi de apă şi descopăr câteva berze. Încerc să nu le sperii şi mă îndrept în direcţia lor. Cu o seară înainte tocmai citisem despre fotografierea păsărilor în Delta Dunării şi mi-am zis că – uite – mi se oferă şansa s-o fac pe fotograful de wildlife. Deşi nu dispun de aparatura recomandată în astfel de situaţii, am zis că nu strică să încerc să iau câteva cadre. Cu o focală de 250 mm (insuficient, profesioniştii recomandă 400-500 mm) surprind păsările la sol şi în zbor. Setez aparatul să lucreze în rafală şi… încep vânătoarea. E dificil pentru că trebuie să urmăresc pasărea în zbor. Acasă aveam să mă conving că unele imagini sunt neclare. Fotografiez cu prioritate de diafragmă (5,6), pentru a obţine un timp de expunere scurt. Lumina e bună, însă fundalul nu e cel mai fericit. După puţin timp, berzele dispar din câmpul vizual şi, în timp ce mă îndrept spre maşină, descopăr în iarbă o codobatură albă. O iau de la nivelul ei. „Colaborează” mai bine ca berzele, deşi nu ştiu dacă iuţeala cu care zboară mi-ar putea permite să prind una în zbor. Mă mulţumesc cu câteva imagini luate la sol.
Berzele sunt pasări greoaie, care bat din aripi foarte rar. Tehnica lor de zbor se aseamană cu a deltaplanului, adică găsesc o „termică” de aer cald, ascensionar şi iau altitudine purtate de acesta. Când sunt mulţumite de înălţimea la care au ajuns, de deplasează pe orizontală printr-o planare lină.
Pe drumul de întoarcere, fac o ultimă escală la intrarea în Deduleşti, pe malul Râmnicului, unde imortalizez un păianjen în mijlocul pânzei.
Pe seară, intru în oraşul prăfuit din marginea câmpiei, mulţumit de o jumătate de zi petrecută pe dealuri, în compania bondarilor, fluturilor, furnicilor, berzelor, codobaturilor, păianjenilor… Toate în decor de prier.