CULTUL DATINEI

Cu înviorările vorbelor sale în minte, mergeam peste două zile să ţin o conferinţă la Râmnicu Sărat. Când am intrat, sala era o feerie multicoloră. Doamnele şi domnişoarele erau în costum naţional. cele mai multe în costumul ţinutului râmnicean. Ce m-a uimit e că mulţi dintre intelectuali – avocaţi, ofiţeri, studenţi – erau şi ei îmbrăcaţi ţărăneşte. Nu în costume de contrafacere carnavalescă, ci în straie ţărăneşti adevărate. Minunea mi-a fost lămurită cu mândrie: „În localitate există o veche societate pentru cultivarea jocurilor naţionale CHINDIA, întemeiată şi condusă de un bogătaş, d. Menelas Chircu, prietenul lui Vlahuţă şi colecţionar de tablouri între care locul întâi îl ocupă Grigorescu şi Luchian. L-am văzut apoi pe acest simpatic bătrân săltând în fruntea horelor cu o vioiciune care întrecea pe a celor doi flăcăi ai săi, ce dădeau căciula pe sprânceană şi băteau parchetul cu opinca. Dar în seara aceea înflăcărată de culori şi ritmuri, am înţeles un lucru: ce extraordinară influenţă educativă exercită acolo amintirea lui Grigorescu şi prezenţa tablourilor lui. O doamnă, Paulina Gheorghescu, care purta cu maiestate costumul ţărăncilor lui, mi-a lămurit cum îşi alegea Grigorescu acest costum de pe plaiurile Râmnicului. Râmnicenii se recunosc în opera marelui pictor şi siluetele care se înturnau în horă păreau în adevăr desprinse din pânzele vizionarului.  Priveam sărbătoarea de culori şi înţelegeam că această surprinzătoare CHINDIE îşi are obârşia în câteva tablouri ale lui Grigorescu din casa primitoare a domnului Chircu. Era opera lui postumă şi vie.

Mocancă din Vintileasca la Fetivalul din Poiana Negari (Jitia / Dealu Sării), 11 august 2013

Clasa noastră cultă, înstrăinată până la război, îşi caută rădăcinile româneşti, se românizează. Fenomenul e mult mai întins decât aceste două, trei constatări de proces-verbal. Şi el nu vine fără adânci satisfacţii pentru noi, care îl visăm şi propagăm”.

Nichifor Crainic, „Cuvântul”, 15 ianuarie 1925

„Brâul de la Jitia”, vechi joc de pe Valea Râmnicului

Hai-hui prin Depresiunea Neculelor

Cireşar, 29. Sunt pe un drum de ţară, la Tănăsari, un sat risipit din Depresiunea Neculelor, pe povârnişul de răsărit al Munţilor Furu, în comuna Vintileasca. De sub umbra ierburilor se aud greierii, cântăreţii neobosiţi ai zilelor de vară. De o parte şi de alta, pajişti înflorite, însufleţite de ploile din ultima perioadă care, pe lângă binefaceri, duc şi la apariţia unor fenomene geomorfologice actuale prea puţin dorite de oamenii locului. Relieful evoluează rapid sub influenţa marelui volum de apă scurs pe versanţi, iar consecinţele nu se lasă prea mult aşteptate. Dinamica peisajului geomorfologic face ca în unele locuri carosabilul s-o ia la vale, autorităţile neavând, deocamdată, altă soluţie decât să instaleze indicatoare cu „ocolire” şi „drum îngustat”.

Tănăsari, comuna Vintileasca, jud. Vrancea

Depresiunea Neculele, scara 1:50 000

Ici şi acolo, printre florile de iunie, câte o casă marchează prezenţa mocanului. Satul e cuibărit între Culmea Pietrii (1300 m), Măgura (825 m) şi Măgura cu Tisele (825 m). La nord se învecinează cu satul Neculele, iar la sus cu satul Măgura. O apuc spre nord, spre Pietrele Fetei, pe un drum tăiat de câteva pâraie repezi de munte. Arareori mă încrucişez cu vreun localnic, pe care-l întreb despre una, despre alta. Bătrânii calcă apăsat, altfel decât cei de la şes; par să nu se grăbească niciodată. Au casele acoperite cu şindrilă şi pridvoarele traforate, semn că lemnul e la mare preţ pe aceste meleaguri. Ca să sari un gard, te ajuţi de un fel de tălpici care-ţi uşurează efortul.
La Pietrele Fetei ajung dinspre răsărit, printre mestecenii pe care, de fiecare dată, în orice anotimp (mai ales toamna), îmi place să-i fotografiez. Lângă pietre paşte calmă o vacă, iar în curtea proprietarului terenului pe care se găsesc bolovanii de gresie se joacă odraslele sale. De aici, perspectiva se deschide spre Neculele, Bahnele şi Poiana Stoichii, satele din partea de miazănoapte a depresiunii, dar şi spre Dealul Bisoca, la miazăzi.

Neculele, satul după care a fost denumită depresiunea

Se apropie seara şi trebuie să mă întorc la maşina lăsată în centru comunei, lângă Primărie. De aici, ajung în câteva minute la lac unde, ca de fiecare dată, opresc şi fac o serie de fotografii. Şi aici sunt câţiva mesteceni, din ce în ce mai puţini din păcate. Îmi place să imortalizez lacul pe fundalul munţilor de la miazănoapte, acoperiţi acum de nori ameninţători de ploaie.

Poiana Negari, Dealu Sării, Jitia; vedere spre vest

La venire, până să ajung la Vintileasca, am urcat în Poiana Negari la Dealu Sării (Jitia), de unde se poate cuprinde cu privirea o bună parte din Depresiunea Neculele (Între Râmnice). Şi tot până să ajung la Vintileasca, Poliţia română a avut grijă să-şi dovedească zelul, amendându-mă pentru că, la Jitia de Sus, nu purtam centura de siguranţă. Aşadar, aveţi grijă, dacă treceţi prin zonă şi nimeriţi în ziua când Poliţia română are plan de amenzi, purtaţi centura de siguranţă. În caz contrar, două vajnice poliţiste vă vor uşura buzunarele.

Râmnicul la Chiojdeni

Deci, cu excepţia episodului neplăcut al amenzii, 29 cireşar a fost o zi câştigată, în care am redescoperit geografia sălbatică a văii sărate cu obârşia în Munţii Furu, de la cotul Carpaţilor. Nu voi obosi niciodată să urc până sus, acolo unde îmi pot roti de jur-împrejur privirea, între abruptul carpatic şi dealurile ce închis spre răsărit copaia Neculelor, acolo unde tihna nu-mi va fi tulburată decât de un behăit, un muget ori cântecul vreunui greiere toropit de soarele verii.

Râmnicul la Buda

ASOCIAŢIA „PLAI RÂMNICEAN” PRINDE CONTUR

Sâmbătă, 5 iunie, la Jitia, s-au stabilit preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul, membri fondatori şi de onoare ai Asociaţiei „PLAI RÂMNICEAN”(Vrancea-Buzău). Astfel, cel mai mobil dintre membrii asociaţiei, Aurel Şelaru, a devenit preşedinte, secondat de câte un vicepreşedinte din fiecare localitate de pe valea Râmnicului (din amonte de oraşul Râmnicu Sărat). Gazda întâlnirii a fost primarul comunei Jitia, dl. Nicolae Noapteş (foto stânga): Ne-a bucurat mult această iniţiativă de a pune bazele unei asociaţii care să promoveze peisajele şi tradiţiile văii Râmnicului.

În faţa vechii primării din Jitia, viitorul sediu al asociaţiei şi al muzeului etnografic al Depresiunii „Între Râmnice”

Sediul asociaţiei va fi în vechea primărie a comunei Jitia, acolo unde – declară primarul Nicolae Noapteş – se va amenaja un muzeu etnografic al Depresiunii Între Râmnice. Podul peste râul Râmnic rămâne, deocamdată, un deziderat, deşi există un proiect pentru un studiu de fezabilitate. Reamintim că acest pod ar uşura legătura între comunele Jitia (jud. Vrancea) şi Bisoca (jud. Buzău), accesul către Mănăstirea Poiana Mărului dinspre Jitia fiind mult mai lesnicios. De asemenea, acest pod ar închide un circuit turistic, Râmnicu Sărat – Buda – Dumitreşti – Jitia – Bisoca – Săruleşti – Mărgăriteşti – Livada – Grebănu – Râmnicu Sărat.
Dintre participanţii la întâlnirea de sâmbătă amintim pe Nicolae Noapteş, Aurel Şelaru, Ioana Dumitrescu, Costel Stanciu, Ana Maria Bentea, Dumitru Hangu, Emil Lazăr, Marian Găloiu.

Aurel Şelaru, preşedintele Asociaţiei „PLAI RÂMNICEAN”