Archive for Septembrie 2010

În aşteptarea pescarului

6 Septembrie 2010

Lacul mă aşteaptă calm, colorat în plumburiu de norii posomorâţi de septembrie adunaţi deasupra satelor de la obârşia Râmnicului, ca nişte ordii ameninţătoare. Reflectate de triunghiul de ape, grămezile vinete de nori, îndrăzneţe şi vaste, ispitesc ochiul iubitorului de frumos. La orizont, marginea norilor aproape că atinge culmile domoale ale Furului. Mă învârt de jur-împrejurul lacului, acompaniat de mugetele unor vaci din apropiere. Pe malul de apus, câţiva copii rup liniştea în jurul unui foc făcut probabil în ideea de a prepara ceva la jar. E singurul zgomot care-mi displace. În rest, mă bucur de pacea după-amiezii târzii de răpciune, de vitele care se întorc de la păşune, de broaştele ce sar în apă atunci când mă apropii. Cade asfinţitul şi la ora asta pescarii nu-şi mai aruncă undiţa în lac. Numai doi temerari rabdă în tăcere lângă un ochi de apă invadat de vegetaţie, la nord de lac, în speranţa că vreun peştişor le va împlini dorinţa de a se lăsa prins.
Câteva picături stropesc oglinda neclintită a apei, dar ploaia nu vrea să ude azi plaiurile de sus ale Neculelor, Vintileascăi, Jitiei, Bisocii ş.a. Cobor lângă malul lacului, unde un pescar a cioplit un „debarcader” minuscul, pentru a-i fi mai uşor să arunce undiţa. Chiar dacă acum nimeni nu încearcă să prindă peşte, suportul marchează prezenţa omului. E o prelungire a existenţei mocanului, deprins nu doar cu creşterea animalelor, cositul fânului şi cioplirea lemnului, ci şi cu pescuitul în aceste ape de altitudine. Poate că mâine, cu noaptea-n cap, un pescar va lua în primire acest loc şi, în tihna dimineţii de munte, va aştepta ca pluta să-i fie trasă în jos de unul dintre locuitorii lacului.
Alungit de-a lungul şoselei, lacul în care se oglindesc culmile Purcelului, Pietrii şi Stejicului este situat într-o depresiune carsto-salină, dar are apă dulce din pricină că între sarea din adâncuri şi cuveta lacustră se interpun gresii. Despre acest lac, bătrânii spun că, deşi acoperit aproape complet de vegetaţie, la un moment dat s-a adâncit brusc, fenomen pus de geologi pe seama dizolvării sării de sub pachetul de gresii. Mulţi îl ştiu drept Lacul Fără Fund. Din vecinătatea lui porneşte un fir de apă, un izvor al pârâului Cerbu, afluent pe stânga al Râmnicului.
Pentru amatorii de fotografie, lacul poate fi vizitat în orice anotimp, dar cu precădere toamna, în a doua jumătate a lui octombrie, când cei câţiva mesteceni care au mai rămas pe malurile sale îmbogăţesc paleta cromatică. Recomand fotografierea dinspre sud şi est, întrucât malul vestic este însoţit de stâlpi ce susţin un cablu. Din colţul de sud, puteţi încadra întregul lac profilat pe culmile mai sus amintite, casele mocanilor din Vintileasca îmbrăcând povârnişul muntos până la aprope o mie de metri altitudine. Vintileasca este mai înalt decât toate satele Vrancei. Dar, să nu uităm că – în ciuda aparteneţei lor la judeţul Vrancea – vintileştenii se consideră râmniceni, deci munteni, «că doar n-avem limba lată ca vrâncenii!» (ţăran din Vintileasca). Aceasta deşi în sat întâlnim onomasticul “Vrânceanu”, semn că unii mocani au origini vrâncene.

Anunțuri